Become a Creator today!Start creating today - Share your story with the world!
Start for free
00:00:00
00:00:01
Avatar
0 Plays1 day ago

Tipul ăsta Hideo Kojima, este creatorul celebrei serii Metal gear care cuprinde din ‘87 nouă intrări principale și care a vândut peste 62 de milioane de copii până anul avesta. Din păcate konami a renunțat la proiect iar Kojima, s-a văzut nevoit să își încerce talentul pe un nou proiect realizat de data aceasta în totalitate de compania sa, Kojima Production.

Primul Death stranding a apărut în 2019 și a luat lumea prin surprindere pentru ca de data aceasta imaginația lui Hideo transpusese într-un joc video o poveste și un concept de gameplay ieșit din comun. Nu degeaba se zice ca jocul nu este pentru toată lumea. Titlul de acum 6 ani ne-a introdus într-o lume în care oamenii nu puteau ieși afară fără un costum de protecție, pentru ca ploaia îi îmbătrânea în câteva secunde. Apoi, după ce mureai dacă nu erai incinerat imediat și erai lăsat la putrezit puteai aduce sfârșitul lumii cât și inevitabilul game over. Dar hei există o soluție! Una bizară… sunt folosiți bridge babies pentru a te conecta cu entitățile de pe lumea cealaltă. Adică niște fetuși de la mame surogate în moarte cerebrală. Eeei iar un acest bebeluș devine una dintre piesele centrale din narațiunea plină de întorsături si surprize pe care Hideo a meșterit-o în colțurile cele mai adânci ale imaginației sale. Norman Reedus,  Mads Mikkelsen, Léa Seydoux, Margaret Qualley, Troy Baker, Tommie Earl Jenkins, si Lindsay Wagner reprezinta marea listă de actori celebrii care au facut parte din distributia primei parti. Mulă lume a zis ca Death Stranding este de fapt un walking simulator, pentru că in principiu misiunea ta este sa livrezi dispozitive importante pentru a conecta America la o retea nationala de comunicatii, si un soi de film pentru că este plin de cinematicuri lungi care te fac de multe ori sa uiti ca esti intr-un joc ci un intrun thriller SF.

Death Stranding 2 nu se indeparteaza de aceasta reteta. Lansat pe 26 iunie anul acesta, pastreaza o parte din caracterele importante si il face si mai erou pe SAM, curierul din primul episod. Iar Norman Reedus se pare ca dupa rolul memorabil din The Walking Dead si-a gasit o noua piele de personaj pe care sa o imbrace si sa i se potriveasca de minune. Old same story here, aceasi poveste in mare, trebuie sa reconectezi de data aceasta Australia pentru ca supravietuitorii din acea zona sa poata comunica. Povestile sunt interconectate asa ca multi zic ca ar fi musai sa joci primul joc pentru a intelege in ce situatie de aflii in cel de al doilea. Ca orice al doilea sequeal, normal ar fi sa vina cu update-uri care sa faca jocul mai bun decat cel anterior. Iar hideo kojima livreaza cu adevarat cateva imbunatatiri care la prima vedere nu par de mare impact, insa cu cat inaintezi in joc, acestea se simt din ce in ce mai intens si iti fac experianta mai usoara si mai dinamica. In primul rand are parte de un sistem de lupta bine pus la punct de data aceasta, bineinteles si partea de actiune este mai densa decat in primul. Controlul personajului se simte mult mai natural si fara efort iar sistemul de livrare a pachetelor este imbunatatit pentru a cara mai mult si a putea beneficia de upgrad-uri numeroase care sa-ti dezvolte caracterul. Grafica este iar un element care a facut un pas inainte, chiar daca nu beneficiaza de ray tracing fiind realizata in motorul grafic Decima, artwork-ul studioului care a realizat Death Stranding 2 este facut old school, adica cu pasiune si multa atentie la detalii facandu-te sa nu simti lipsa unor elemente pe care altfel ne-am obisnuit sa le stim de facto in jocurile noi.

muzica maestre

Jocul este laudat de majoritatea criticilor din domeniu si lauda iar experienta pe care Hideo kojima, acest geniu recunoscut al epocii moderne de gaming, o livreazA jucatorilor. Death Stranding 2 este considerat un alt titlu excelent din aceasta prima jumatate de an si care a devenit un pretendent serios la castigarea marelui premiu de la finalul anului, de game of the year.

Bogdan