Și da, speranța în sufletul gamerilor adevărat a înviat! Pentru ca luna aprilie a fost una în care mult așteptata consola Nintendo switch 2 a venit ca mesia printre dispozitivele portabile de gaming iar mai apoi Nvidia ne-a mântuit păcătoasele noastre de calculatoare cu cea mai nouă placa video a sa.
RTX 5060 și RTX 5060 TI. Seria aceasta 60 s-a dovedit de-a lungul timpului cea mai populară opțiune printre cei care doreau să își echipeze pc-urile cu o placă grafică capabilă la un raport preț calitate imbatabil si a fost de-a lungul timpului încadrată la prețuri de entry-mid level. Bineînțeles de-a lungul timpului prețul a crescut, mai ales după criza semiconductorilor din pandemie care făcuse unele componente hardware să fie foarte greu de găsit.
Iar această serie a fost din totdeauna cea care a permis jucătorilor să poată rula orice pe calculatoarele sale fără să le facă o gaură imensă în buget precum cele din seriile 70, 80 sau behemutul 90. Deși, cum am spus mai devreme prețurile au crescut iar acum valoarea spre exemplu a seriei anterioare RTX 4060 începe din jurul a 1700 de lei iar noile serii 5060 sigur vor depășii pragul de 2000. Iar aici mai este de discutat un aspect dar revin imediat după prezentarea succintă a acestora.
Noile plăci RTX 5060 și variantele sale TI vin echipate cu noua memorie GDDR7 făcând un pas important pe partea memory bandwith față de generațiile anterioare care foloseau a 6-a generație de vram.
De fapt toate caracteristicile au primit un pas în plus. Nucleele tensor sunt acum generația a 5-a ceea ce permit performanță AI maximă cu FP4 și DlSS 4, au venit și noi multiprocesoare de streaming care optimizează generarea shaderelor neurale și bineînțeles avem nuclee ray tracing din generația a patra pentru geometrii complexe și reflexii ale luminii cum nici în viața reală nu prea găsești. Toate îmbunătățirile vin pe fondul noii arhitecturi Blackwell care culmea aceasta nu este neapărat una nouă, ci o versiune upgradata a celei anterioare, Ada Lovelace, pe 4 nanometrii folosita la construcția seriilor anterioare 4000.
Și deși pe hârtie Nvidia se laudă cu performanțe duble ale seriei 5060 față de de cea 4060, în realitate boostul real al performanței este de aproximativ un sfert în plus.
8gb și 16 gb sunt opțiunile de memorie video cu care vin dotate și multă lume se miră ca pentru seria 60 încă mai există varianta de 8gb având în vedere cerințele din ce în ce mai mari ale jocurilor actuale și mai ales creșterea în numărul ecranelor 4k pe care le utilizează monitoarele agreate de gamerii actuali.
Așadar, știam oricum de la ces-îl de început de an ca Nvidia a lansat placi video cu capacități noi și mai performante dar abia acum a venit cu această variantă potrivită mai multor tipuri de clienți.
În concluzie, în aceste zile de Paște, la Short Tech News putem zice ca acest RTX 5060 poate fi componenta hardware care să aducă lumina reinvierii în calculatoarele noastre?
Bogdan Menci este numele meu și da, poate ajuta să ai un gamerig performant mai ales dacă vrei să treci de la o serie mai veche precum cea 3000 sau 2000. Astfel calculatorul tău va devenii pa futureproof ținând cont bineînțeles și de câteva reîmprospătari pe partea de cpu, stocare și RAM. Dar întrebarea mea esențială este aceasta:
Merită să mai investești în componente de peste 2000 de lei doar pentru gaming având în vedere ca apropiate de această valoare sunt și prețurile mai tuturor consolelor de gaming, precum Xbox series X s, PlayStation 5 și chiar noul lansat Nintendo switch 2?
Merită să vedem în timp cum decurge acest trend al hardware-ului dedicat gamingului. Piața este într-o continuă schimbare iar a-ți face un calculator pe componente poate părea puțin prea neprofitabil pentru a-l folosii doar în a te juca ocazional. Dacă o faci însă într-un mod competitiv sau îl vei folosi pentru grafica, design 3D, funcții AI sau altele atunci se va fi meritat pe deplin.